Artele martiale – origini si actualitate

“Artele marțiale” au existat de-a lungul întregii istorii a omenirii, ele fiind similare inca de la „nastere” cu diferite procedee sau tehnici de lupta folosite in mod special in confruntarile fizice sau in razboaie. Inca din vremea Olimpiadelor omenirea a mostenit o serie de forme de arte martiale care s-au pastrat pana in timpurile noastre, amintind aici celebrul pankration (stramosul artelor martiale mixte) precum și celebrele lupte greco-romane si varianta moderna a acestora, mai puțin protectiva – luptele libere (in varianta romaneasca acestea fiind cunoscute sub denumirea de trântă). De asemenea, la nivel european trebuie să fi existat multe alte forme similare sau diferite de luptă (precum franțuzescul savate si altele).

Clasificarea artelor martiale s-ar putea face dupa foarte multe criterii, rezultand un numar mare de categorii. Daca ar fi sa facem o clasificare cat mai generala a acestora, am putea sa impartim artele martiale in: arte martiale traditionale si arte martiale moderne. De asemenea, in funcție de principiile strategice folosite, rolul acordat forței, vitezei și inițiativei, artele marțiale se pot imparti în două mari ramuri (școli): stiluri externe și stiluri interne.

Artele martiale traditionale sunt cele care respecta caracterul vechi, traditional, razboinic, bazandu-se in mod special pe tehnici ce in urma cu mai bine de 200 de ani erau folosite in razboaie sau in diferite confruntari fizice.

Artele martiale moderne sunt cele care presupun cautarea de catre practicanti a unui sens mult mai adanc decat simpla confruntare fizica, acestea urmarind in principal dezvoltarea unei conștiințe superioare, în armonie cu mediul înconjurator și cu un autocontrol realizat prin exerciții fizice și mentale, in acest sens artele martiale devenind o cale (do) adevarata de lupta a fiecarei fiinte umane, in depasirea limitelor existentei sale si in castigarea adevaratei „batalii” a vietii si anume cea a sinelui cu sine insusi.

Artele martiale – cea mai buna forma de educatie alternativa a tinerei generatii

Artele martiale sunt o lume deschisa si totodata tainica, ferita de intelesul celor neinitiati, lume care odata cu fiecare treapta sau nivel atins poate sa ne descopere realitati si intelesuri surprinzatoare, care transced sensul strict „razboinic” al acestora, ducandu-ne cu gandul catre esenta originara a energiei si implicit a fiintei umane.
In artele martiale corpul si Spiritul nu sunt tratate niciodata ca fiind separate, ci sunt privite ca doua elemente de nedespartit in desavarsirea caii – do. Scopul artelor martiale este acela de a educa fizicul si Spiritul, facand fiinta umana sa atinga acea treapta a armoniei depline atat cu sine insusi cat si cu universul inconjurator. Acest lucru il gasim si in crestinism unde trupul si sufletul sunt cele doua elemente sinergice care impreuna converg spre un singur scop si anume mantuirea credinciosului.

Daca cele sapte virtuti promovate in Codul Bushido al vechilor samurai: onoare, respect, curaj, corectitudine, loialitate, onestitate, binefacere, ar fi respectate de catre toti oamenii, acestea ar constitui chiar in zilele noastre o structura sanatoasa pentru caracterul oricarei persoane in general, al unui artist martial dar si al unui bun crestin, in mod special.

Din nefericire, in ziua de astazi educatia risca sa fie facuta in cea mai mare parte de catre televizor (si alte mijloace mass media). Cum este aceasta educatie facuta, se poate vedea chiar prin rezultatele acesteia, destul de evidente: cresterea infractionalitatii, lipsa bunului simt, lipsa compasiunii fata de semeni, incercarea de transformare in ceva desuet si rusinos a credintei in Dumnezeu, odata cu formarea si dezvoltarea unui cult al viciului si prezentarea lui ca pe o normalitate si totodata o necesitate (aproape vitala) fiziologica.

Tocmai de aceea putem spune ca principiile care guverneaza artele martiale, aplicate in mod constient si “sanatos”, respectand strict sensul acestora fara a prelua anumite influente de natura religoasa sau esoterica, pot influenta in mod pozitiv educatia viitoarelor tinere generatii.

“Există o formulă încetăţenită de creştere a unui copil samurai. În vorbire şi în comportament trebuie făcut să ajungă la o înţelegere generală a bunei cuviinţe şi să nu aibă vreodată porniri vulgare. Celelalte lucruri sunt mai puţin importante, deoarece majoritatea copiilor normali şi sănătoşi se vor maturiza cumva, indiferent ce educaţie primesc.” (“Hagakure” – Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo).

Unde mai gasim in ziua de astazi la tineri acesta buna cuviinta amintita in citatul de mai sus sau unde mai gasim tineri care sa nu considere pornirile vulgare ca pe ceva indispensabil si “la moda”? (influentati fiind, bineinteles, de “metodele moderne” de educare promovate in societatea contemporana).

Tocmai acest vid de educatie sanatoasa si morala poate fi umplut cu succes prin practicarea artelor martiale.

Fara o educatie riguroasa (“ostaseasca”, in sensul bun al cuvantului) omul nu are disciplina, nu are curaj, nu poate duce lupte, nu face fata durerii, nu are darzenie, tarie, responsabilitate. Artele martiale te invata sa lupti, sa rabzi, sa ai responsabilitati, sa ai compasiune, sa fii altruist, sa ii sprijini pe cei care au nevoie, sa ai ascultare de superiori si bineinteles, limitele acestei ascultari.

“Dacă îl pui pe celălalt înaintea ta şi, fără gelozie sau spirit de competiţie, te porţi conform etichetei, dacă te gândeşti cu umilinţă la binele celeilalte persoane cu riscul de a fi chiar dezavantajat, fiecare întâlnire va fi la fel ca prima, iar relaţia nu va slăbi niciodata.” (“Hagakure” – Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo).

Lupta crestinului pentru mantuire este mult mai dura si mai grea decat cea din artele martiale deoarece aceasta lupta este dusa pe mult mai multe planuri, tocmai de aceea artele martiale vin sa intareasca crestinul in lupta sa pentru a-i forma acel spirit de luptator care il va face sa nu cada atat de des, sa nu sovaie, sa nu se intoarca la pacate si patimi. Fara o munca asidua intr-o disciplina si spiritualitate martiala, ne va fi mult mai greu sa dobandim un asemenea spirit de luptator atat de necesar noua tuturor in aceste vremuri grele prin care trece omenirea.

Tocmai aceste calitati, aceste elemente de educatie ne pot fi de folos pentru ca prin rigurozitatea si disciplina promovate de artele martiale, crestinii nostri sa creasca cum trebuie intru Hristos.

Un bun crestin ar putea spune la un moment dat ca artele martiale promoveaza violenta, ele fiind arte razboinice, avand radacini adanci in pregatirea samurailor (soldatilor) in vederea participarii acestora la razboaie, apoi acelasi lucru il va spune urmarind “explozia” de “confruntari” promovate de mass media in care intrecerile dintre combatanti sunt deseori destul de violente. Un bun crestin ar asemui toate acestea cu principiile pe care le promoveaza si le cultiva artele martiale.

Noi putem spune insa ca: daca artele martiale traditionale au fost prin definitie arte de razboi, de lupta si supravietuire, in epoca moderna, contemporana, majoritatea artelor martiale nu mai sunt ceea ce au fost la inceputuri, acestea devenind forme de creatie si de dezvoltare a unei conștiințe superioare, în armonie cu mediul înconjurator și autocontrol, arte in adevaratul sens al cuvantului, iar artele in sensul lor strict nu pot fi concepute fara valoare morala.

Artele martiale inseamna insa mai mult decat o lupta in ring sau intr-un film bine regizat, promovat de mass media (in care diferiti indivizi se intrec in lupte cu reguli stabilite si care in arsenalul lor ca luptatori au un intreg bagaj de insulte, de gesturi obscene si violente). In artele martiale dovada supraomului nu o da luptatorul fioros si invincibil, prezentat in filmele si in intrecerile sportive „la moda”, ci acela care va reusi sa gaseasca sentimentul armoniei si plenitudinii interioare, invingandu-se pe sine insusi (Se spune ca maestrul Yagyu ar fi spus: „Eu nu cunosc calea de a-i înfrânge pe alţii, ci numai calea de a ma înfrânge pe mine.“ – “Hagakure” – Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo).

Oare acest “supraom” care reuseste sa se invinga pe sine insusi nu reprezinta de fapt acel “spirit de luptator” de care are atata nevoie un crestin in lupta sa cu viata si cu provocarile acesteia ?

Competitia sportiva are in primul rand ca scop verificarea cunostintelor practicantilor dobandite in timpul antrenamentelor si pregatirea lor pentru viata, pentru concurenta, ea fiind doar o etapa (necesara, de altfel) in pregatirea multilaterala pe care o promoveaza artele martiale moderne.

Artele martiale ne invata de asemenea prin metodele sale de pregatire doua lucruri foarte importante in educatia tinerilor (si nu numai acestora) necesare atat in lupta suprema care este viata insasi, cat si convieturii in armonie cu ceilalti semeni.

As indrazni sa numesc acele doua lucruri: “stiinta durerii” si “promovarea nonviolentei”.

In momentul in care un practicant de arte martiale “face cunostinta” pe timpul antrenamentelor cu durerea provocata de diverse lovituri de pumn, picior, etc. si isi da seama pe propria piele ce inseamna acest lucru, el invata atunci doua lucruri fundamentale si anume: sa duca acea durere cu barbatie si mai ales, cel mai important lucru (constientizand acum prezenta acesteia si nepacerile cauzate de catre aceasta), invata sa nu o provoace !

Cineva care stie ce inseamna durerea si este constient de neplacerile cauzate de aceasta nu se va mai avanta din orice motiv sa-si loveasca semenii, copiii, sotiile etc.

Pentru crestini aceasta stiinta a durerii, insotita bineinteles de o crestere duhovniceasca, de o indrumare a duhovnicului, il face pe om mult mai pregatit sa rabde acea durere provocata la un moment dat de incercarile vietii si mai ales sa nu o aduca asupra altcuiva.

De asemenea, in sala de antrenament precum si pe timpul competitiilor de arte martiale, in cazul in care un partener de antrenament sau de lupta a gresit fata de coleg sau adversar, aplicandu-i acestuia o lovitura nepermisa sau orice alt disconfort sau durere, exista acea expresie “OSU!”, insotita de o inclinare a corpului (care are un sens mult mai larg decat cel prezentat de mine aici) si care in acest caz inseamna a cere iertare pentru greseala comisa fata de semenul nostru, aceasta fiind de ajuns pentru ca intre cei doi practicati “aprinsi” de acel incident sa se reinstaureze pacea! Oare acest lucru nu poate punele bazele constientizarii crestinului de a cere iertare pentru toate greselile facute fata de semenii lui? Nu l-ar ajuta in sporirea lui duhovniceasca?

Artele martiale – o forma de cunoastere intrinseca, o forma de introspectie si de formare a unor caractere puternice, o punte spre crestinism

Esenţa artelor marţiale este aceea ca spiritul unui luptător este mult mai important decât tehnica pe care acesta o cunoaşte.

“Adevarata arta nu vine din repetarea miscarilor si imbunatatirea tehnicii, ci mai degraba in antrenarea vointei si aspectului mental.” (Bruce Lee).

Cunoasterea de sine este partea cea mai importanta in artele martiale. Ea incepe odata cu primii pasi facuti de practicant in sala de antrenament, cu invatarea primelor pozitii, primelor tehnici, primelor elemente de eticheta impuse de disciplina acestora.

Constientizarea fiecarei parti a corpului nostru pe timpul antrenamentelor, precum si a fiecarei miscari pe care o facem concentreaza toata fiinta umana atat somatic cat si psihic, ceea ce face sa dezvolte practicantului acea “constiinta de sine” fara de care nu ar putea accede la etape superioare atat in arta martiala cat si in plan spiritual – duhovnicesc (daca ne putem permite sa facem aici o paralela cu practica crestina).

In general, viata cotidiana ne supune mintea unor explozii de ganduri si griji, acestea transformandu-se intr-o “gandire continua” care este foarte nociva atat practicantilor de arte martiale cat mai ales crestinilor in lupta lor cu provocarile vietii. Aceasta “gandire continua” nu ne permite sa reusim sa ne concentram asupra unui lucru (procedeu, tehnica etc.) pe care dorim sa-l facem la un moment dat. Acelasi lucru se intampla si cu crestinul care datorita acestei “gandiri continue” nu reuseste sa se concentreze in timpul unei rugaciuni, slujbe etc.

De aceea artele martiale vin sa corecteze acest fapt, ele ne invata ca pentru a reusi sa ajungem la un grad minim de constiinta de sine ca opus al gandirii continue, trebuie sa uitam de rezultat si sa ne concentram asupra actiunii in sine (a procedeului, a tehnicii, a rugaciunii!).

Trebuie sa fim aici si acum, constienti permanent de ceea ce facem, numai asa vom putea acede la un nivel superior de constiinta si implicit vom progresa in toate domeniile noastre de activitate.

In artele martiale exista un principiu care este numit principiul suprem in lupta: sen-no-sen. El reprezinta anticiparea atacului care este initiat de adversar si contraatacarea lui pana ca tehnica acestuia sa ajunga la tinta. Acest lucru se poate obtine printr-o viteza de reactie foarte mare sau printr-o viteza de executie foarte mare.

Aplicarea sen-no-sen in viata de zi cu zi, anticiparea problemelor vietii si plasarea solutiilor inainte ca acestea sa apara sau chiar eschivarea din fata acestor probleme, pararea (blocarea) lor si apoi rezolvarea lor ulterioara (go-no-sen), il pot transforma pe cel care se confrunta cu ele intr-un invingator al povocarilor vietii cotidiene!

Dar toate acestea se pot realiza numai dupa atingerea acelui grad minim de constiinta de sine care ne va ajuta sa ne concentram asupra actiunii in sine si astfel sa progresam, acest lucru nefiind realizabil decat cu foarte multa munca si daruire din partea practicantului de arte martiale.

In artele martiale exista o cale – Do de urmat , pe care practicantul trebuie sa o urmeze indiferent de greutatile sau obstacolele intalnite, altfel nu va putea ajunge niciodata sa desavarseasca aceasta cale !

Acelasi lucru putem spune ca se intampla si in lupta crestinului cu incercarile vietii, deoarece numai prin perseverenta si daruire putem sa ajungem la scopul pe care ni l-am propus, mantuirea sufletului !

“Avansează zilnic pe Cale, urmărind să devii mai priceput astăzi decât ieri şi mai priceput mâine decât astăzi. Această Cale nu se încheie niciodată.” (“Hagakure”- Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo)

Raportarea la adevaratele valori ale societatii si invatamintele inaintasilor nostri, promovate de artele martiale, sunt implicit necesare crestinului din ziua de astazi in formarea sa corecta si in dobandirea rezistentei sale in fata “binefacerilor” societatii moderne, care incearca sa-l modeleze dupa metodele “moderne” despre care am amintit mai sus, minimalizand (sau uneori gasindu-le chiar desuete si caduce) invatamintele Domnului nostru Iisus Hristos.

“Ascultarea vechilor povestiri şi citirea cartilor scrise de autorii de altadata ne ajuta sa renunţam la propria noastra discriminare şi sa ne racordam la înţelepciunea stramoşilor noştri.” (“Hagakure”- Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo).

Toate aceste valori ale artelor martiale care converg inspre ajutorul unui crestin adevarat in lupta acestuia cu viata insasi, sunt cultivate in sala de antrenament numai sub indrumarea unui antrenor responsabil, competent si bine intentionat !

Este foarte important insa, ca inainte de a intra intr-o sala de antrenament cel care doreste sa practice artele martiale sa se informeze foarte bine cine ii va fi “dascalul” si care sunt principiile dupa care se desfasoara intreaga activitate in acea sala (sau dojo)… deoarece de multe ori fara o indrumare competenta si fara ca antrenorul sa fie el insusi un model atat in artele martiale cat si in societate, care sa respecte principiile promovate de artele martiale si cele etice promovate de o societate constienta si “sanatoasa” (ori aceasta o putem gasi doar in invatamintele bisericii…), acea activitate de educare a tinerilor despre care am vorbit poate deveni ca orice medicament luat fara o prescriptie medicala, o otrava si poate “mutila” caracterul practicantilor.

Cel mai mare duşman al unui karateka este orgoliul. Cele mai importante virtuti ale unui karateka sunt voinţa, disciplina si răbdarea. Artele martiale sunt o mare capcana pentru cei mandri! Daca nu sunt atenti, acestia pot pierde pentru totdeauna sansa mantuirii. Disciplina, onoarea si spiritul artelor martiale nu ne vor fi de nici un folos daca vom cadea in aceasta groaznica patima. Trebuie sa constientizam tot timpul efemeritatea si nimicnicia noastra si faptul ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu am reusi sa facem nimic in aceasta viata, iar tot ceea ce facem sau reusim (inclusiv in artele martiale!) trebuie sa fim siguri ca Dumnezeu nu ne da aceste lucruri spre caderea, ci numai spre mantuirea noastra, asa ca trebuie sa fim cu foarte mare bagare de seama la actiunile noastre si sa nu cadem in acest groaznic pacat care este mandria!

“Iata ce a spus un anume spadasin în anii din urma ai carierei sale: Exista mai multe niveluri de studiu în viaţa omului. Pe nivelul cel mai de jos, omul studiaza, dar nu învaţa nimic; intuitiv, el îşi da seama cât de nepriceput este, la fel ca şi cei din jur. Un asemenea om este lipsit de valoare. Pe nivelul de mijloc el continua sa fie inutil, dar cel puţin ajunge sa îşi conştientizeze propriile lipsuri, inclusiv lipsurile celor din jur. Pe nivelul superior, el se mândreşte cu capacitaţile sale, se bucura de laudele celor din jur şi deplânge lipsa de îndemânare a semenilor sai.

Pe nivelul suprem, omul pare ca nu ştie nimic. Acestea sunt cele patru nivele de cunoaştere. Mai exista şi un al cincilea nivel, transcendent, care este mai presus de toate. Cel aflat pe acest nivel este conştient de infinitatea Caii şi de faptul ca aceasta nu se sfârşeşte niciodata.

El îşi cunoaşte cu adevarat lipsurile şi nu considera ca a reuşit în vreun demers pe care l-a facut vreodata. Nu se mai mândreşte cu capacitatile sale, dar se smereşte în faţa Caii.” (“Hagakure” – Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo)

Tot omul trufas isi este siesi un fel de dumnezeu. Si asa cum Divinitatii i se acorda o atentie si o cinstire deosebita, tot astfel si el, dintre toti oamenii, vrea jertfe si cinstire, respect fata de persoana proprie, fara sa se simta prin aceasta dator cuiva cu ceva. Un astfel de om, odata ce s-a inradacinat definitiv in aceasta marire de sine aducatoare de pierzanie, poate ajunge cu usurinta si la cea de a treia si cea mai infricosatoare treapta a mandriei si anume mandria impotriva lui Dumnezeu insusi.

Tocmai de aceea artele martiale devin o lupta permanenta cu noi insine, cu patimile, slabiciunile si neputintele noastre, o metoda la indemana in dobandirea stapânirii de sine, in depasirea limitelor existentei noastre si in castigarea adevaratei „batalii” a vietii si anume cea a sinelui cu sine.

„Eu nu cunosc calea de a-i înfrânge pe alţii, ci numai calea de a ma înfrânge pe mine.” (“Hagakure” – Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo)

„A urma calea martiala e ca a urca un munte; continua pana sus fara oprire (odihna), ea cere devotiune (hotarare) absoluta si necurmata pentru fiecare sarcina in parte.” (Masutatsu Oyama)

Artele martiale sunt ca o etapa premergatoare, ca o treapta imediat inferioara trecerii la “o alta dimensiune” si anume trecerea de la desavarsirea fizica la cea spirituala (duhovniceasca), ele calificandu-se ca o adevarata “punte” spre crestinism.

Desigur, aplicarea acestor discipline de lupta nu este un scop in sine, ci un mijloc, insa un mijloc de care avem cu totii nevoie!

Ele trebuie sa fie o metoda moderna prin care crestinul poate invata necesitatea acceptarii constiente a privatiunilor de orice fel, care supun trupul si sufletul la incercari majore ca o forma de transcedere de la desavarsirea fizica la cea spirituala (duhovniceasca).

 Shihan Gruia DOCAN
5 dan – karate kyokushin
Presedintele Clubului sportiv Budo Gym – www.budogymclub.ro
Presedintele Federatiei Române de Karate Kyokushin – www.frkk.ro